Un viscol … pe Ceahlău mai bate,
E noapte, şi luna
... e aşa departe!
Prin fulgii
graţioşi, şi prin zăpadă,
Vrăbiuţa-şi
scutură, aripa şi-o coadă.
Un viscol ... mai
bate, şi prin Bucureşti,
Străzile-s pusti,
nu e loc de mers pe jos,
Când plutesc în
aer, fulgii ameţiţi uşor,
Deşi vântul,
trecuse, pe alocuri trecător.
Un băiat isteţ răzbate,
cu o sanie la spate,
Se coboară iar în
vale, fără pârtie şi fraie,
Nu-i e teamă, nu
se-alarmă... Din păcate !
În ghenunchi şi
chiar pe coate, -o vânătaie!
E viscol ... viscol
mare şi pe trotuare,
Nicio gheată nu
răzbate, nu-s culoare,
Alba plapumă se
puse, peste tot nămeţi în zare,
Mica sanie nu are,
călăreţi de tras la care.
Un hangiu el mai
aşteapă, oaspeţi noi la bar,
Steluţe albe vin
din ploaie, şi o rugă e-n zadar,
Dar mai tot
e-acoperit, de o mantie zăpadă,
Bucureştiul e
pustiu, când pe strad’o să mai cadă...
Mîine poate ... va
fi mai bine, peste ţară şi pe coline,
De-o fi gheaţă,
gerul ne îngheaţă, tot în casă e mai bine!
vol - AMINTIRI
