E VISCOL …

E VISCOL …

Un viscol … pe Ceahlău mai bate,

E noapte, şi luna ... e aşa departe!

Prin fulgii graţioşi, şi prin zăpadă,

Vrăbiuţa-şi scutură, aripa şi-o coadă.

Un viscol ... mai bate, şi prin Bucureşti,

Străzile-s pusti, nu e loc de mers pe jos,

Când plutesc în aer, fulgii ameţiţi uşor,

Deşi vântul, trecuse, pe alocuri trecător.

Un băiat isteţ răzbate, cu o sanie la spate,

Se coboară iar în vale, fără pârtie şi fraie,

Nu-i e teamă, nu se-alarmă... Din păcate !

În ghenunchi şi chiar pe coate, -o vânătaie!

E viscol ... viscol mare şi pe trotuare,

Nicio gheată nu răzbate, nu-s culoare,

Alba plapumă se puse, peste tot nămeţi în zare,

Mica sanie nu are, călăreţi de tras la care.

Un hangiu el mai aşteapă, oaspeţi noi la bar,

Steluţe albe vin din ploaie, şi o rugă e-n zadar,

Dar mai tot e-acoperit, de o mantie zăpadă,

Bucureştiul e pustiu, când pe strad’o să mai cadă...

Mîine poate ... va fi mai bine,  peste ţară şi pe coline,

De-o fi gheaţă, gerul ne îngheaţă, tot în casă e mai bine!

vol - AMINTIRI