PRIVESC

PRIVESC

Privesc razele soarelui. Cum îmi cad pe faţă,

Privesc cerul. Printr-un nor ţinut de-o aţă,

Prin ochiul de apă – îmi privesc chipul bălai,

Pletele mi le răsfaţă chiar un vânt de crai!

Privesc, şi la noapte, la cerul înstelat,

Un potop de stele, din înalt-au şi plecat,

Privesc la natură, verde, roşie, gălbuie,

Cu picturi pe-alocuri de frunză maronie.

Privesc oamenii ... şi mă privesc ...

Oare ce se-ascunde-n micul lor univers?

Mai timid, mai cu ochii-nlăcrimaţi,

De la praf, sau, de la prea însinguraţi?

Privesc oamenii ... şi mă minunez ...

Ce diferiţi suntem! şi nu îi clasez,

Pe o treaptă mai în spate, doar permisiv,

Întoleranţa mă abate de a fi cursiv,

În viaţa asta în faţa unui om expresiv!

Privesc la aleea de mici trandafiri,

Două lacrimi, nu-s uscate, n-au avut timp,

N-a trecut nici dorul – din anotimp,

Toamna cu nostalgia ei, recele din firi!

Din Vol. de Poezii - AMINTIRI - Autor Suzi Mirea